Susținem dezvoltarea
abilităților și pasiunilor
copiilor și adolescenților neurodivergenți
prin terapia centrată pe nevoi, bazată pe respectarea individualității fiecărei persoane și o practică neuro-afirmativă
Sunt gata să mă tund!
Scrisă pentru copiii neurotipici şi neurodivergenţi deopotrivă, povestea lui Andi este o poveste‑oglindă, ce reflectă un adevăr despre copii: acela că pot fi buni, curajoşi, jucăuşi, dar şi curioşi, chiar şi atunci când se tem.
30 de idei de jocuri pentru copii neurodivergenți
Cu câteva perne, o pătură, paie și baloane puteți să stimulați sau să dezvoltați limbajul copilului dumneavoastră, dar și să contribuiți la dezvoltarea psihomotorie (motricitate fină, coordonare vizual-motorie, motricitate grosieră, coordonare bilaterală).
Ce spun părinții și alți specialiști?
Draga Mihaela ,îți mulțumesc foarte mult pentru toată munca depusa ,pentru tot ceea ce faci pt David ,ești o persoana de încredere și iubești copii și ceea ce faci ! Te recomand
Florin
Florin
Deși am o fetiță de 1 an și 11 luni cu o dezvoltare tipică, am întâmpinat dificultăți pe anumite paliere și Miha a reușit de fiecare dată să ne ajute. Primul succes pe care Miha ni l-a oferit a fost dezvățatul de suptul degetului, în jurul vârstei de 1 an și 3-4 luni. Ne-a explicat pas cu pas despre cum afectează suptul degetului dezvoltarea dento-facială (în cazul fetiței noastre se putea observa deja cum dinții frontali superiori erau puțin împinși în față) și în doar 2 ședințe cu Miha, fetița noastră s-a dezvățat de acest obicei. Ca părinți, am fost uimiți de cât de repede și eficient a reușit Miha să schimbe acest aspect, prin multă blândețe și o bună relație cu copilul. Al doilea succes a fost trainingul de oliță, unde Miha ne-a explicat pas cu pas cum să procedăm și alături de noi, a monitorizat într-un tabel accidentele și reușitele copilului. Urmărind recomandările ei, reușitele au început să apară după 3 zile, iar după o săptămână fetița noastră cerea deja la oliță și nu mai avea accidente de-a lungul zilei. De la felul în care reușește să-i apropie pe copii de ea (prin joacă și prin naturalețe) și până la atitudinea suportivă față de părinți și profesionalismul cu care tratează provocările apărute în viața părinților, o recomand cu toată încrederea pe Miha. Pentru orice lucru care ni s-a părut greu de rezolvat, Miha a găsit într-un timp scurt o soluție, având în vedere mereu nevoile și interesele copilului.
Madalina
Madalina
Dragă Mihaela, Te felicit din suflet pentru întreaga activitate profesională de până acum. Ești un profesionist desăvârșit, un model de integritate, sensibilitate și rigoare profesională. Să rămâi în continuare Omul care caută să înțeleagă și are capacitatea de a înțelege, Omul resursă și sursă de inspirație pentru ceilalți, Omul care, dincolo de obiective terapeutice bine definite, are empatia și candoarea atât de necesare copiilor în viața cărora exiști 💕 Te îmbrățișez 🤗
Adriana
Adriana
Draga noastră Miha ,nu a fost ,nu este și nu va fi niciodată un simplu "Multumesc" suficient îndeajuns încât sa iti arat recunostiinta și mulțumirea pe care ti-o port pentru tot ceea ce ai făcut pentru Damian !!Băiețelul meu care în urma cu 2 ani nu reușea și nu știa sa vorbească, sa socializeze de nici un fel ,nu manca decât 2 feluri de mâncare,se speria de orice zgomot,și cel mai greu pentru mine ca și tata era faptul ca nici măcar nu era conștient de faptul ca EU sunt TATA,sa ma strige ,sa îmi vorbească!Dar,datorita ție ,un terapeut cu experienta și calități minunate ca și om,ai reușit intr-un timp atât de scurt sa îl faci sa fie un copil extraordinar care acum,mănâncă orice,vorbește,comunica,și cel mai important ne arata zilnic cât de mult ne iubește asa cum îl iubim și noi !!
Marius
Marius
Dragă Miha, am fost surprinsă să întâlnesc un om cu experiența și interesele tale la PROGRAMUL DE SUPERVIZARE ÎN LOGOPEDIE. Este minunat că ai ales să te formezi și în această direcție. Din prima clipă, am admirat entuziasmul și rigurozitatea cu care te implici în activitățile de coordonare și terapie. Părinții și copilașii cu care lucrezi sunt norocoși să te aibă alături. Rezultatele obținute vorbesc de la sine. Ești unul dintre specialiștii autentici, empatici, extrem de bine pregătiți și responsabili pentru care nimic nu este imposibil. Sunt fericită că te-am cunoscut.
Andreea
Andreea
Miha, te recomand cu toată încrederea pentru seriozitatea cu care tratezi fiecare caz în parte, creativitate, curiozitate, implicare, propunere de strategii aplicabile iar la nevoie adaptate pe problema copilul fie el cu TSA sau nu. Ești un om și un profesionist la care aș apela oricând pentru colaborare în gestionarea tulburărilor de comportament la unii copii aflați în dificultate. Îți doresc mult succes și putere în această profesie minunată dar și solicitantă cu copiii.
Carmela
Carmela
O recomand cu drag pe Mihaela Tătucu pentru empatia, pasiunea și profesionalismul de care dă dovadă. Este un om dedicat si implicat in complexa ei misiune de a lucra cu copiii speciali, o persoană răbdătoare, calmă, atentă și înțelegătoare. Atunci când se implică într-un proiect, o face cu multă dăruire și perseverență, fiind atentă la fiecare detaliu, sprijinindu-i pe acești copii minunați, sa devină independenți, curajoși și contribuind la creșterea lor emoțională, întotdeauna cu o abordare unică fiecărui copil și cu multa răbdare. O recomand din tot sufletul pe Mihaela Tătucu!
Iulia
Iulia
Recomand din suflet! Având in vedere că am colaborat împreuna,pot recomanda știind câtă implicare,și cu cât devotament se implică,Mihaela, în orice situație care pare imposibilă sau fără rezolvare! Totul e posibil atunci când cel care se implică,o face din tot sufletul!🙏🏼
Madalina
Madalina
Dragă Mihaela doresc să-ți mulțumesc pentru munca ta incredibilă și dedicată în ajutorul copilului nostru. Am observat o schimbare semnificativă in comportamentul și dezvoltarea copilului nostru în scurt timp și asta este în mare parte datorat muncii tale enorme, frumosului tău suflet, inocenței tale, modestiei și profesionalismului acumulat de experiența ta vastă în acest domeniu. Suntem recunoscători pentru tot ce ai facut. Ai fost terapeutul care a lucrat cu planuri individualizate și vreau să le spun părinților că este foarte important să găsești un terapeut care creează un plan individualizat și care se concentrează pe nevoile specifice ale copilului. Să fie foarte atenți la acest detaliu. Fiecare copil este diferit, și un plan personalizat va fi mult mai eficient decât unul general. Tu ai îndeplinit la maximum această abordare. Îți mulțumim infinit pentru munca ta dublă (coordonator și terapeut). Ești omul minunat care colaborează cu familia și oferă sprijin și resurse pentru a ajuta copilul să se dezvolte în cel mai bun mod posibil. Ai instrumentul necesar în terapie și anume acea abordare pozitivă, motivațională și încurajatoare. Dobândești niște abilități bune de comunicare și relaționare încât copiii te simt cu o aură ce emană siguranță, iubire și compatibilitate din prima zi. Dragi părinți cu copii speciali să alegeți un terapeut cu care să vă simțiți și confortabil și cu care să puteți comunica cu ușurintă, astfel încât să puteți lucra împreuna în mod eficient. Mihaela a fost cea care mi-a redat la modul real aceste sentimente și mi-a deschis ochii și drumul corect pentru o terapie cu dedicare maximă, profesionalism, efort și multă dragoste depusă indiferent de circumstanțe. Te iubim și ai un rol deosebit în viața noastră. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru totul ce ai oferit și îți doresc în continuu realizări mari și să ai familii care la rândul lor să ajungă mândri de tine cum suntem și noi și multe altele cu care ai colaborat.
Cristina
Cristina
O recomand pe Mihaela Tatucu. Este un om dedicat si implicat in complexa ei misiune de a lucra cu copiii speciali. Am cunoscut-o intr-o colaborare cu institutia in care lucrez si pot spune ca face o munca ce in mod obisnuit nu este usor de indeplinit si la indemana tuturor. Un ajutor specializat va fi intotdeauna un pas inainte in sprijinul copiilor cu nevoi speciale. Mult succes , Mihaela si colegilor tai, in acest demers !
Mariana
Mariana
Atunci cand copilului tau i se pune diagnosticul acesta crunt de "Autism" ,lumea ta toata se prabuseste.Tu ca si parinte simti ca nu ai puterea de a-ti ajuta propriul tau copil,dar totusi esti nevoit sa cauti putere sa lupti si sa faci imposibilul posibil .Aveam un baietel de numai 4 anisori care era non verbal,nu intelegea absolut nimic din ce se intampla in jurului lui .Noi,familia lui ne luptam zilnic sa putem intelege ,sa putem patrunde in realitatea lui dar acolo era doar un Intuneric unde nici macar nu ii puteam auzi strigatul lui!!!El traia efectiv intr-o "lume intunecata,rece si tacuta",dar intr-o zi a aparut ingerul lui pazitor care intr-un timp atat de scurt a facut posibil ca Damian sa iasa din acel "intuneric"oferindu-i o noua sansa la viata ...la o viata mai frumoasa !! Miha Tatucu este o binecuvantare in viata noastra ,a reusit sa-mi readuca efectiv copilul inapoi .A reusit ceea ce nici un terapeut nu a reusit sa faca pentru el .Acum am un copil care in prezent dupa atata munca si atat de multa dedicare din partea terapeutului Miha tatucu vorbeste care el inainte de a incepe terapia nu vorbea nimic,si intelege tot ceea ce i se cere ,inainte manca foarte putin feluri de mancare acum mananca inclusiv sarmale ,la gradinita merge singur,pot merge linistita cu el intr-un restaurant sau la cinema(unde ii si place foarte mult),arata afectiune fata de adulti si initiaza jocuri cu ei ceea ce inainte nu se intampla!!!Mereu voi fi recunoscatoare pentru dedicarea,profesionalismul de care a dat dovada ,pentru iubirea pe care i-o ofera puiului meu care din pacate are si Diabet de tip 1 insulino-dependent care, pana si pe partea asta medicala am avut suport si ajutor din partea Mihaelei unde tin sa-i multumesc enorm si voi fi vesnic recunoscatoare !!Nici macar nu pot exprima in cuvinte...ceea ce simtim noi ca si familie,eu ca mama multumirea si recunostiinta care o avem pentru Miha Tatucu -a doua mama a lui Damian,ceea mai Buna terapeuta -coordonator care poate exista pentru acesti copilasi care au nevoie de toata dragostea noastra!!Ceea ce face Miha Tatucu pentru copilasi o face cu cel mai mare profesionalism,dedicare,dragoste si nu in ultimul rand umanitate!!!Un om cu suflet cald ,bland care este Singura sansa in recuperarea copiilor!!!Ai fost,esti si vei ramane mereu ingerul nostru salvator .Si tin sa iti multumesc din toata inima si cu siguranta Damian va tine mine o viata intreaga ca Tu ai fost esti si vei fi ingerul lui!!!!
Roxana
Roxana
Pe Mihaela Tătucu o voi recomanda întotdeauna datorită empatiei și profesionalismului de care dă dovadă întotdeauna. Este o persoană răbdătoare, calmă, atentă și înțelegătoare. Atunci când se implică într-un proiect, o face cu multă dăruire și perseverență, fiind atentă la fiecare detaliu și reușind să ofere suport personalizat. O recomand cu drag pe Mihaela!
Adelina
Adelina
O cunosc pe Mihaela personal si am avut ocazia sa observ cum lucreaza cu copiii cu TSA. Pe scurt, este profesionista - multa empatie, rabdare si incurajare. Felicitari!
Ingrid
Ingrid
Miha Tătucu este specialistul cu care iti dorești să lucrezi atunci când copilul tău nu are achizițiile conform vârstei. Noi am început să lucrăm cu Miha in calitate de coordonator și cu Lorena Paul, în calitate de terapeut (o perioadă), după care am avut șansa să lucrăm cu Miha și în calitate de terapeut, pe lângă cea de coordonator. A fost cea mai bună alegere. Rezultatele spectaculoase au apărut în cel mai scurt timp. Miha are o atenție deosebită la detalii -calitate care face diferența în domeniul în care profesează. Găsește soluții adaptate particularităților copilului care nu sunt nici măcar in literatura de specialitate. Face totul cu pasiune și asta se vede. Abordează toate ariile de dezvoltare cu răbdare, exigență, perseverență și creativitate. Am recomandat-o pe Miha și o voi recomanda in continuare! La una dintre primele întrevederi i-am spus “ai să ajungi mare Miha”, azi mă bucur să constat că deja se adeverește și schimbă viețile multor copii și ale familiilor lor!
Raluca
Raluca
Multumim coordonatoarei Tătucu Mihaela si terapeutei Paul Lorena, pentru ca ati reusit imposibilul, cu baietelul nostru diagnosticat cu TSA, voi ati facut minuni. Cu experienta si rabdarea voastra ne-ati readus zambetul si fericirea in casa noastra, ne-ati invatat cum sa ne corectam comportamentul față de baietelul nostru si ati luptat pentru el, am crezut ca l-am pierdut dar voi ne-ati ajutat sa il regasim, din suflet va multumim!!!
Angela
Angela
Unul dintre cele mai dificile momente din viața ta, a cuiva, a oricui, este acela in care copilul tău are o afecțiune, și indiferent de natura ei, tu ca părinte te simți neputincios și ai face absolut orice pt ca el să fie bine! Ei bine, dacă-ntr-un asemenea moment, ai șansa de a o întâlni, sau ai capacitatea intelectuală, de a o alege pe Miha Tătucu, in calitate de profesionist cu scopuri clare, precise și cu experiență, in recuperarea copilului tău, atunci șansele lui și totodată dorința ta supremă ca el să fie ok, devin reale, și se pot materializa categoric. Miha este unul dintre puținii profesioniști adevărați, cu rezultate reale și verificabile, rămași, intr-o lume și pe o piață in creștere, a diagnosticului “autism”, dar care se află in cădere liberă, in ceea ce privește profesioniștii specializați in recuperarea copiilor cu acest diagnostic. Practic, la ora actuală, de această “tară” se profită la maxim, procesul de recuperare al copiilor fiind transformat intr-o excelentă și profitabilă afacere, pentru așa zișii “profesioniști de carton”, care doar irosesc timpul, banii și sufletele celor implicați. Miha este exact opusul acestei atitudini! Eu nu cunosc la ora actuală, decât 4 persoane, profesioniști cu studii, experiență notabilă și rezultate remarcabile, in acest domeniu, in România. Unul dintre aceștia este Miha, și este singurul profesionist cu rezultate notabile și verificabile, din zona pe care ea se axează: Sibiu-Orăștie-Cluj-Napoca; restul toți (ceilalți 3 vreau să spun) sunt din București (de unde provine și ea de altfel, ca profesionist). Poate credeți că vorbesc doar așa … ca să o laud pe Miha! Mi-ar fi plăcut, merită și doar ca om să fie lăudată! Dar credeți-mă că nu acesta-i adevărul. Adevărul este că fără voia mea (evident) am fost obligată să trec printr-o astfel de experiență, traumatizantă, din care a făcut parte și Miha, din fericire! Așa am cunoscut-o și de-aceea am rămas foarte buni prieteni! Miha ca om și profesionist, a fost una dintre cele mai importante părți, ale unui întreg, extrem de profesionist, care ne-a ajutat să tranzităm cu brio această experiență nefastă, și a asigurat reușita totală a acesteia, cu final fericit, din fericire! Mai bine de-atât, nu se putea! De aceea, dacă vă doriți ceea ce mi-am dorit eu pt copilul meu, si nu in ultimul rând pt mine și pt familia mea, dacă vă doriți să câștigați acest război, cu toate bătăliile lui, să învingeți această “tară” numită autism, și să obțineți finalul fericit mult dorit, fiți inteligenți și alegeți realitatea, profesionalismul, experiența, dedicarea, rezultatele și nu in ultimul rând umanitatea! Alegeți să lucrați cu Miha, care se identifică cu toate aceste caracteristici, și pe care o recomand din toată inima! ❤️
Daniela
Daniela
Mihaela Tătucu este un coordonator profesionist, dedicat, implicat și empatic. Dincolo de partea profesională pe care o realizează cu pasiune și iubire, Mihaela este o persoană care vede omul din spatele diagnosticului, oferind sprijin și suport personalizat. Recomand cu drag, Autism Egal! O recomand cu drag pe Mihaela!
Alexandra
Alexandra
Traversăm în viață diferite stări emoționale ce însoțesc frământări, vise neîmplinite, frustrări, dileme existențiale. Suntem oameni diferiți, deci reacționăm diferit. Cu profesionalism, dăruire și vocație doamna coordonator Mihaela Tatucu și terapeuta Lorena Paul reușesc să găsească sensuri acolo unde par să nu existe, să facă lumină în colțuri întunecate ale sufletului, oferindu-ți un punct de sprijin pentru a putea merge mai departe. Având experiență în lucrul cu copiii reusesc să insufle încredere în propria persoană, îi ajută să-și controleze emoțiile, să-și gestioneze temerile, furiile, conflictele interioare. Le recomand cu drag și multă incredere tuturor părinților care nu reușesc să-și înțeleagă și să-și ajute copiii, în dificila adaptare la o societate cu numeroase provocări. Va mulțumim!
Paula
Paula
Nu doar un specialist excelent, ci și un om minunat, dedicat, care nu are doar o profesie, ci o misiune în viața, aceea de a fi alături de copiii cu autism și familiile acestora. Reușește să-i ajute pe acești minunați copii, sa devină independenți, curajoși, buni și contribuie la creșterea emoțională, întotdeauna cu o abordare unică fiecărui copil, cu multa răbdare, profesionalism și optimism. O recomand din tot sufletul pe Mihaela Tătucu!
Cristina
Cristina
Doresc sa multumesc in mod special coordonatoarei Tătucu Mihaela si terapeutei Paul Lorena. Am un copil "special", diagnosticat cu TSA, hiperactivitate si retard mintal. Un diagnostic crunt pus la varsta de 1 an si 8 luni. Am acceptat greu dar a trebuit sa incepem lupta, psihoterapie, sedinte in fiecare zi asa au trecut 5 ani. Exista ingeri pe pamant, ei se numesc coordonatori si terapeuti. In prezent, baietelul meu si-a revenit fantastic, detin filmari video cu toate etapele, progresul chiar si crizele care le facea. Persoanele care au reusit sa deblocheze psihicul baietelului, sa il faca sa isi invinga temerile, sa constientizeze greselile, sa invete efectiv din greseli, sa isi dezvolte limbajul, comportamentul, sunt coordonatoarea Tătucu Mihaela si terapeuta Paul Lorena. Cand aveam impresia ca doar atat se poate avansa, ca acesta este pragul, cei doi ingeri reuseau imposibilul. Cand l-am inscris la scoala, nu am vrut sa aibe o pecete pusa de societate ca si copil cu handicap, cadrele didactice nu si-au dat seama ca a avut probleme, cand am fost nevoit sa aduc acte privind diagnosticul au inceput sa il urmareasca cu mai multa atentie in activitati dar au ajuns la concluzia ca baietelul este inteligent, integrat in colectiv, sociabil, nu pot sa observe nici o dereglare comportamentala. Va multumesc din suflet ptr realizarile si minunile care le-ati facut.
Nicu
Nicu
Am sa incep asa:de obicei nu-mi place sa recomand gen terapeuti,coordonatori,medicatie,etc ptr ca cu totii ne dorim sa gasim tot ce e mai bun si mai bine ptr copii nostri speciali,dar de data aceasta simt sa o fac,si anume o recomand din suflet pe @ Miha Tatucu,coordonatoarea baietelului nostru! Desi,am cunoscuto de putin timp,(din pacate), nu pot decat sa-i multumesc ca face minuni ptr baietelul nostru David,intr-un timp scurt ,ce altii nu au reusit in ani!Iti multumesc Miha,ptr toata rabdarea ta cu noi,pentru ca esti "acolo",de fiecare data cand ma confrunt cu unele situatii si impreuna ma ajuti sa le gestionam,ptr tot ce ai facut,si faci ptr David(desi nu este usor),ptr toata implicarea ta pe toate ariile/ nevoiile lui David,si nu in ultimul rand pentru terapeuta noastra "X",pe care David a indragit o de la inceput!🙏 Impreuna facem o echipa minunata,si pe David fericit!❤️❤️🙏
Mary
Mary