Spune cineva pe internet, un psiholog, că niciodată-niciodată (dar niciodată, da?) să nu îi spunem copilului că este autist, ci că are autism.

Dacă el spune asta, există vreun motiv de îndoială? Sau ar fi bine să aruncăm un ochi și în literatura de specialitate, să vedem cum este dezbătută chestiunea dintre limbajul care pune pe primul loc persoana (din engleză ,,person-first language”, când persoanei i se atribuie un substantiv care face referire la o dizabilitate - așadar, persoană cu autism) și limbajul centrat pe identitate (din engleză, ,,identity-first” - când persoanei i se atribuie un adjectiv - așadar, persoană autistă)?

În linii mari, există 2 tabere: într-o tabară sunt susținători ai PFL (person-first language) și ai ideii că autismul face parte din persoană, dar, în niciun caz, nu o definește. Abilitățile contează, nu dizabilitatea sau vulnerabilitățile, spun ei, care se uită la persoane așa cum sunt, nu prin prisma etichetei.

În 1992, Asociația Americană de Psihologie (APA) și-a exprimat susținerea vis-a-vis de PFL, chestiune la care, 31 de ani mai târziu, a adăugat nuanțe. Așa că, din 2023, în Ghidul limbajului incluziv (ediția a doua, redactat de APA), găsim scris că, anumite comunități, cum ar fi comunitatea surzilor, nevăzătorilor sau comunitatea autistă, preferă utilizarea unui limbaj identitar (identity-first language, abreviat ca IFL). Mi se pare clar: persoanele din comunitatea autistă preferă să le spunem autiști, nu cu autism și merită să ne uităm și la motivul din spatele preferinței, dar și la implicațiile folosirii limbajului PFL (în locul IFL).

Susținătorii IFL (identity-first language) consideră că autismul (sau dizabilitatea, în general) nu este ceva rău sau rușinos și nici n-ar trebui separată persoana de autism, respectiv de neurobiologia ei. ,,I cannot be separated from how my brain works”, spunea Sinclar, căci da, printre susținătorii IFL se numără și Jim Sinclar, un activist autist, care în 1999 a scris un text despre de ce îi displace limbajul centrat pe persoană. Printre alte motive, el invoca faptul că descriem persoanele în funcție de rolurilor sociale pe care le au, spunându-le ,,părinte” sau ,,angajat”, și nu ,,persoană cu urmași” sau ,,persoană cu un loc de muncă”, așa că, de ce ce n-am face același lucru când vine vorba de o persoană autistă?

Ne putem întreba și de ce limbajul centrat pe persoană (PFL) este folosit frecvent în cazul copiilor cu dizabilități, în articolele științifice de pe Pub Med sau Google Scholar, în timp ce, pentru copiii tipici, este folosit un limbaj centrat pe identitate (IFL).

Sau de ce, în cazul surdității, orbirii sau altor dizabilități locomotorii, limbajul centrat pe persoană este folosit într-o proporție mai mică (doar în 18–32% din cazuri), în timp ce în cazul copiilor autiști, în 75% dintre articole este folosit limbajul centrat pe persoană (copil cu autism)? Cel mai mic procent este înregistrat în cazul copiilor supradotați - în mai puțin de 1% dintre articole, autorii folosesc limbajul centrat pe persoană, predominând exprimarea de tipul ,,gifted children”. Par niște procente aruncate prin discurs, dar sunt, de fapt, rezultatul a peste 5 milioane de cărți, 25 de milioane de rezumate și 150 de milioane de articole analizate de către Ann Gerbsbacher. N-am cum să nu mă întreb atunci: e posibil ca între limbajul identitar și atributele considerate pozitive (sau neutre?) să existe o relație strânsă? Și-n plus, de ce folosim limbajul identitar când vine vorba de atribute permanente - de exemplu, bărbat român, dar nu și când vine vorba de dizabilitate - ea este cumva trecătoare?

Și întrebarea întrebărilor: de ce există încă controversa IFL versus PFL? Încă suntem mulți care spunem într-un fel sau altul, chiar nu ne putem pune de acord? Se pare că preferința pentru un limbaj sau altul este influențată de factori demografici (cum ar fi genul sau vârsta), dizabilitate sau condiția medicală, cine folosește limbajul (dacă-l folosește referitor la sine sau referitor la altă persoană) și contextul cultural. Din acest motiv, un chestionar în care au fost implicați adulți autiști vorbitori de limbă olandeză alături de părinții lor evidențiază preferința pentru PFL (limbajul centrat pe persoană), în timp ce un altul, cu persoane autiste vorbitoare de limba engleză, trage concluzia că IFL (limbajul centrat pe identitate) este preferat. Studii din Australia au arătat aceeași preferință, alături de cele din USA și Marea Britanie.

Cred că astfel de nuanțe ar trebui incluse în discursul public (când zic asta, mă gândesc la cele 5 minute acordate unui podcast - n-am rezistat mai mult - în care un alt psiholog spunea că trebuie folosit limbajul care pune persoana pe primul loc - PFL).

Înainte de ce trebuie, fără alte explicații, ce-ar fi și cum ar fi dacă am aduce în discuții felul în care putem să ne arătăm solidaritatea față de comunități (în cazul de față, comunitatea autistă) sau implicațiile separării semantice ale autismului de persoană - de la stigmatizare și până la cazurile de filicid?

Resurse

American Psychological Association. (2023). Inclusive language guide (2nd ed.). https://www.apa.org/about/apa/ equity-diversity-inclusion/language-guidelines.pdf

Botha, M., Hanlon, J. & Williams, G.L. Does Language Matter? Identity-First Versus Person-First Language Use in Autism Research: A Response to Vivanti. J Autism Dev Disord 53, 870–878 (2023). https://doi.org/10.1007/s10803-020-04858-w

Bottema-Beutel, K., Kapp, S. K., Lester, J. N., Sasson, N. J., & Hand, B. N. (2021). Avoiding ableist language: Suggestions for autism researchers. Autism in Adulthood, 3(1), 18–29. https://doi.org/10.1089/aut.2020.0014

Dwyer, P. (2022). Stigma, incommensurability, or both? Pathology-first, person-first, and identity-first language and the challenges of discourse in divided autism communities. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics, 43(2), 111–113. https://doi.org/10.1097/DBP.0000000000001054

Gernsbacher, M.A. (2017), Editorial Perspective: The use of person-first language in scholarly writing may accentuate stigma. J Child Psychol Psychiatr, 58: 859-861. https://doi.org/10.1111/jcpp.12706

Grech, L. B., Koller, D., & Olley, A. (2024). Person-first and identity-first disability language: Informing client centred care. Social Science & Medicine, 362, 117444. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2024.117444

Janiszewski, C. M. S., Friedel, E., Skvarc, D., Koller, D., & Grech, L. B. (2025). The relationship between disability identity and use of person-first and identity-first language.Rehabilitation Psychology. Advance online publication. https://doi.org/10.1037/rep0000631

Ogletree, B. T. (2023). Continua of support: A new direction in the identity-first/people-first language debate. American Journal of Speech-Language Pathology, 32(6), 3077–3079. https://doi.org/10.1044/2023_AJSLP-23-00147

University of Kansas. (n.d.). Person-first vs. identity-first language. KU Online. https://educationonline.ku.edu/community/person-first-vs-identity-first-language