Ecolalia e rea. Scapă de ea. Ba nu.

E seară și mama se întâlnește, după 2 zile în care a fost plecată în alt oraș, cu Andrei*. E tare bucuros că o vede și începe să cânte: „Bună dimineața / bună dimineața / Ce mai faci / ce mai faci / Mulțumesc, sunt bine / mulțumesc, sunt bine / Spune-mi despre tine / spune-mi despre tine”.

Melodia asta a cântat-o în urmă cu câteva zile la școală. Aceeași melodie i-o cântă mamei astăzi, deși e seara, ca să-i spună ceva ce poate nu știe altfel cum: mama, ești bine? vreau să știu cum ești. În situația asta, Andrei folosește ecolalia ca să comunice. Uneori repetă cuvinte auzite la oamenii din jur, alteori propoziții din desene sau sunete.

Până la vârsta de 2-3 ani, ecolalia e parte din procesul prin care copiii învață să vorbească. Înainte de ecolalie, începând cu vârsta de 4 luni, apare gânguritul ca formă de exprimare a dorinței de comunicare și imitare a limbajului. Profesorul Myklebust considera că gânguritul este prima formă de manifestare a unui proces psihologic numit identificare, mai exact acel proces prin care copilul simte deja că vrea să fie ca adultul din fața lui, adică un vorbitor.

Când copilul începe să înțeleagă limbajul (între 8 – 12 luni), un alt proces psihologic devine prezent – internalizarea (proces susținut și de Vygotsky ca fiind în strânsă legătură cu dobândirea limbajului), care se dezvoltă și maturizează în timp, alături de procesul de identificare. Internalizarea presupune dobândirea simbolurilor de către bebeluși, simboluri care ajută la reprezentarea unei experiențe, a unui obiect, a unei acțiuni. De exemplu, gesturile (arătatul cu degetul, datul din cap) și limbajul pot fi considerate acțiuni simbolice pentru că bebelușul poate gânguri cu intenție „ma-ma-ma”, chiar dacă mama nu e cu el, ci într-o altă cameră și vrea să îi atragă atenția. Sau faptul că bebelușul spune vum-vum și are deja așteptarea să primească mașinuța.

Simbolizarea este urmată de un alt proces numit asimilare care este însoțit de ecolalie. În cazul copiiilor neurotipici, ecolalia apare în jurul vârstei de 9-10 luni și pare, mai degrabă, un joc în care copilul găsește bucurie în a repeta cuvintele spuse de adult (cu deformările fonetice de rigoare 😊). Așadar, perioada ecolalică înseamnă, pentru copil, și apariția primelor cuvinte. În jurul vârstei de 2 ani și jumătate-3 ani, copilul neurotipic începe să-și creeze propriul limbaj, care este dezvoltat suficient încât să îi spună „pa-pa” ecolaliei. Pentru totdeaunaaa? Din punctul meu de vedere (și al lui Miller), folosim ecolalia pe tot parcursul vieții, deși într-un mod diferit față de persoanele neurodivergente (mult mai apropiat de conventional). De exemplu, atunci când repetăm cuvinte dificile pentru a le memora sau atunci când repetăm o frază pentru a-i înțege sensul. Dar când răspundem cu replici din filme? Poate fi considerată asta ecolalie întârziată?

Dacă ecolalia este prezentă și după vârsta de 3 ani, atunci va fi considerată una dintre trăsăturile autismului. Dacă în DSM-III unul dintre criteriile de diagnostic implica tipare specifice de vorbire, precum ecolalia imediată și întârziată, termenul în sine nu era menționat în DSM-IV (APA, 2000) și în clasificările din DSM IV – ediția revizuită (APA, 2004), deși încă exista o referire la utilizarea stereotipă și repetitivă a limbajului ca simptom trăsătură. În DSM-5 (APA, 2013), ecolalia nici măcar nu mai este considerată o tulburare de comunicare și este tratată văzută, în schimb, ca un comportament repetitiv și restrictiv. Sau o stereotipie, dacă ar fi să ne luăm după behaviorism (sau psihologi orientați către behaviorism precum Lovaas), un comportament lipsit de sens ce necesită, prin terapia comportamentală, să fie atenuat sau suprimat, tocmai pentru a răspunde normelor sociale.

Ce alte lucruri putem crede despre ecolalie în autism și sunt reale?

Ecolalia înseamnă dorință de comunicare, împărtășire

1.

Copiii neurodivergenți folosesc ecolalia (imediată, întârziată sau ecolalia mixtă, cunoscută ca „mitigated echolalia”) pentru a comunica sau a împărtăși cu cei din jur ce nevoi și dorințe au, ce simt, ce gândesc.

(exemplul 1)

La întrebarea, „Vrei mingea?”, copilul poate să răspundă cu „Vrei mingea?” (ecolalie imediată) în loc de un Da categoric. În acest caz, putem să-i arătăm că am înțeles la ce se referă (mai ales dacă mesajul lui este însoțit de gesturi, precum întinsul mâinii sau faptul că se îndreaptă spre minge), spunând „Aa, deci DA, vrei mingea. Poftim!”. Pe lângă faptul că îi validăm ecolalia ca formă de comunicare, îi oferim copilului și un model de răspuns.

(exemplul 2)

În alte contexte (precum adresarea întrebării „Ce culoare este?” urmată de repetiția „Ce culoare este?”), un copil îți poate spune faptul că nu a înțeles întrebarea sau nu știe răspunsul întrebării.

(exemplul 3)

Într-o situație în care un copil neurodivergent era deranjat de către un alt coleg, acesta i-a zis „Potolește-te, Kaa” (replică din Cartea junglei, spusă de panteră către șarpe), fiindcă tot ce-și dorea era să se oprească, iar ecolalia întârziată a fost cea mai apropiată formă de comunicare pentru el, în acel moment.

(exemplul 4)

Băiatul a luat-o de mână pe mama, a dus-o lângă pat și i-a cântat „Mama și băiatul săreau în pat” (ecolalie mixtă). Prin intermediul ecolaliei întârziate, care a suferit modificări față de varianta originală a melodiei „Cinci maimuțele săreau în pat”, băiatul i-a comunicat faptul că vrea să sară în pat și are nevoie de aprobarea ei pentru a face asta (în trecut, au avut discuții pe tema asta – se sare sau nu în pat). Acest tip de ecolalie mixtă (mitigated echolalia) ne arată faptul că acel copil face progrese spre a folosi propriul limbaj („self-created language”, așa cum spune și Elizabeth Ives Field).

Ecolalia înseamnă nevoie de autoreglare

2.

Dacă ecolalia nu servește comunicării, atunci ea poate lua forma stimmingului sau a unui comportament autostimulator folosit (cu intenție sau nu) ca mecanism de apărare pentru a face față unei situații stresante, suprastimulării, gălăgiei și agitației dintr-un loc, etc. Asta-mi aduce aminte de un băiat din terapie căruia îi este frică de câini, iar atunci când vede un câine, pentru a încerca să-și stăpânească teama, spune în cascadă „Nu-ți face nimica / Nu ți-e frică de câine, Nu-ți face nimica” (propoziții pe care le auzise la mamă).

Ecolalia înseamnă învățare

3.

Ecolalia (cea imediată) poate fi folosită și ca o modalitate de învățare a limbajului. De exemplu, când îi arăți unui copil un măr și spui „Uite, un măr”, iar el repetă „Măr”, este foarte posibil să facă asta pentru că dorește să memoreze noțiunea. Sau să o fixeze, precum în alte situații în care aude un cuvânt și îl repetă ca pentru sine de 3-4 ori.

Dacă ani la rând, ecolalia a fost prezentată, din perspectiva modelului medical, drept un simptom care trebuie tratat, sper ca acum, după citirea articolului, ecolalia să fie privită cu mai multă înțelegere și, de ce nu, cu bucurie. Cu bucuria părintelui sau a terapeutului care au în față un copil neurodivergent al cărui limbaj se dezvoltă (prin ecolalie) și, mai mult decât atât, un copil care-și dorește să comunice.

*am folosit alte nume decât cele reale tocmai pentru a proteja identitatea persoanei

Palilalie – atunci când persoana repetă involuntar propriile cuvinte sau propoziții folosite în timpul vorbirii (de obicei, repetiția are loc la final)

Ecopraxie – atunci când persoana imită involuntar gesturile, mișcările sau expresiile faciale ale unei alte persoane

Behrends, R. S., & Blatt, S. J. (1985). Internalization and Psychological Development Throughout the Life Cycle. The Psychoanalytic Study of the Child, 40(1), 11–39. doi:10.1080/00797308.1985.11823022
Boksa, Ewa & Kominek, Andrzej. (2022). Echolalia as communication behavior. Logopedia Silesiana. 1. 2022. 10.31261/LOGOPEDIASILESIANA.2022.11.01.07
Cohn, E. G., Mcvilly, K. R., & Harrison, M. J. (2023). Mapping the parent experience of echolalia in autism spectrum disorder onto a conceptual taxonomy. International Journal of Speech-Language Pathology, 1–16. https://doi.org/10.1080/17549507.2023.2244201
Dehaene-Lambertz, G. Flo, A. , Pena, M. (2020). Infants’ early competence for language and symbols. The social brain: a developmental perspective, 2020. hal-02545079
Manning, A. L., & Katz, K. B. (1989). Language-learning patterns in echolalic children. Child Language Teaching and Therapy, 5(3), 249–261. doi:10.1177/026565908900500301
Myklebust, H. R. (1957). Babbling and Echolalia in Language Theory. Journal of Speech and Hearing Disorders, 356-360, Volume 22, No. 3., September 1957.
Rakoczy, H., Tomasello, M., & Striano, T. (2005). How children turn objects into symbols: A cultural learning account. In L. L. Namy (Ed.), Symbol use and symbolic representation: Developmental and comparative perspectives (pp. 69–97). Lawrence Erlbaum Associates Publishers.

Mulțumesc că ai citit articolul și te invit să citești și restul articolelor de pe autismegal.ro. Dacă ți se pare de folos, dă mai departe, iar dacă ai nevoie de ajutor, consultă specialiștii din cadrul Autism egal.